Editura Cathisma pregăteşte o nouă ediţie a romanului „Nebunul”

Februarie 7, 2009

nebunul-nou1

Liviu-Florian Jianu
21 martie 2007
Revista AGERO

Romanul “Nebunul” este publicat de monahul Savatie Baştovoi în anul 2006, în Bucureşti, la editura Cathisma, şi are pe coperta principală desenul “Sfânt dormind”, realizat chiar de ieromonahul Savatie Baştovoi. Desenul înfăţişează un om fără faţă, îmbrăcat într-un veşmânt dintr-o singură bucată, cu mâinile pernă sub cap, dormind ghemuit pe pământul gol. Aşa a schiţat în creion, părintele Savatie, portretul unui sfânt: fără casă, fără pat, fără pernă, dormind sub cerul gol, pe pământul gol. Iar faptul că sfântul nu are nici măcar faţă, este dovada supremă a smereniei acestuia, care nici pe sine nu se vede, în toată splendoarea harului lui Dumnezeu, nici altuia nu îi arată comoara pogorâtă de Sfântul Duh asupră-i. Cât de împotriva cursului vremii, şi al firii oamenilor, este acest fel de a fi al unui sfânt, acest fel de a se face plăcut Domnului, acest fel de a se lepăda de toate, pentru a-şi iubi, fără deşarte legături materiale, Dumnezeul, şi semenii!

Nebun pare în faţa Lumii şi a oamenilor acest fel de a fi! Dar cât de nebun pare a fi în ochii Domnului felul de a trăi al oamenilor! Căci “înţelepciunea lumii acesteia nebunie este înaintea lui Dumnezeu… Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, gânduri din care este alcătuită cărturăria lor, că sunt deşarte” (I Cor. 3, 19, 20). Căci aceste gânduri sau cunoştinţe privesc numai cele vremelnice şi deşarte, îl duc pe cel care le are la slavă deşartă, la trufie, la amăgire de sine, la irosirea vieţii numai în griji pentru ceea ce este stricăcios şi trecător, la viaţa păcătoasă, la lepădarea şi uitarea lui Dumnezeu şi a veşniciei. “De la bun început, trebuie să spun că textul de faţă nu este o operă aghiografica, ci un roman scris cu toate uneltele unei proze artistice, inspirat din realităţile consemnate în viaţa Sfântului Simeon cel Nebun întru Hristos din Edessa. Acţiunea se petrece în Emesa (Homs-ul de astăzi), cea mai însemnată cetate a Siriei, în veacul al VI-lea. Personajele sunt călugări, comedianţi, prostituate şi cerşetori, care împreună oglindesc tabloul societăţii bizantine de atunci şi totodată surprind frământările şi căderile dintotdeauna ale sufletului omenesc.

Cartea e scrisă aproape ca un scenariu de film, pentru a oferi o lectură uşoară şi captivantă” ( Savatie Baştovoi). Personajul principal al cărţii este Nebunul, “un bărbat ca de şaizeci de ani, costeliv şi chel, încins cu o funie din vlăstare de finic, de care era legat un câine mort.”. Nebunul îndeamnă locuitorii cetăţii să se închine Impăratului lor, câinele mort. Pentru că Împăratul Lumii acesteia este un Impărat de carne puturoasă, după chipul şi asemănarea cărnii oamenilor, şi nu a sufletului lor. Nebunul cerşeşte alături de cerşetori, mănâncă carne alături de aceştia, sau dăruieşte banii şi hrana primite altor cerşetori mai bătrâni, sau mai bolnavi. Zvonurile despre apariţia lui în cetate umplu târgul, zvonuri mereu, şi mereu, înflorite. În biserică, la trecerea Nebunului peste o fată a cărei mamă, de condiţie înaltă, făgăduise o mare sumă de bani celui care îi va vindeca fiica de boala de care suferă, fata se însănătoşeşte. Este momentul în care diaconul bisericii se înroşeşte de emoţie,dintr-un dublu motiv: crede că la originea minunii însănătoşirii fetei au stat chiar rugăciunile lui, iar pe de altă parte se bucură că va primi banii cuveniţi autorului minunii. În două tuşe de penel, autorul realizează un portret caricatural al diaconului, prin simpla zugrăvire a gândurilor care îl animă: pentru că, înainte chiar de a citi mai departe, cine nu se întreabă ce făcător de minuni al credinţei a pretins bani pentru o minune, şi cine s-a considerat dintre sfinţi, făcător de minuni, iar nu miluitul cu minunile lui Dumnezeu? “Pentru toţi era clar că nu diaconul făcuse minunea, dar nici cei doi călugări nu puteau fi bănuiţi de sfinţenie, căci fuseseră văzuţi de mai multe ori făcând rugăciuni pe bani, fără să se petreacă vreo schimbare în bine cu bolnavii. Tuturor le răsuna în gând răgetul cumplit al duhului necurat:”Simeon!” Până la urmă însă au rămas cu impresia că minunea s-a petrecut singură şi că vreun sfant oarecare intrase la vremea aceea în cetate şi de aceea ieşise dracul.”

Tot Nebunul imită caricatural mărimile cetăţii în biserică: “”Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm! Dacă mă ajută dracii să se mai îndrăcească vreo bogătancă, de banii câştigaţi îmi cumpăr scaun episcopa-a-a-al!””. Pentru această glumă, Nebunului nu i se mai permite intrarea în biserica, la slujbele diaconului imitat. Dacă Nebunului îi trăgeai o palmă, el arunca după tine cu bani. Nebunul îşi împărţea câştigul său zilnic cu ceilalţi colegi de breaslă. Nebunul a fost acuzat de vrăjitorie, închis în sclepul bisericii, exorcizat, şi bătut până la desfigurare. Prin rugăciunile Nebunului, îngrijit de răni in casa altui deacon, Ioan, soţia acestuia, care nu putea avea copii, rămâne însărcinată.Nebunul umblă pe la casa de desfrânare, dar nu ca să se desfete cu desfrânatele, ci ca să le plătească, pentru a se odihni, şi a respira şi ele aer de curăţie din calvarul patimilor fiecărei zile. Diaconul însă, aplecându-şi urechea la zvonurile şi bârfele din târg, ajunge să creadă că Nebunul s-a culcat şi cu soţia sa, şi îl dă afară din casă. Nebunul îi spune unui “filozof” vrăjitor – care se aciuase in cetate, şi, prin şiretlic, îi uşura de bani pe toţi cei ce se încumetau să răspundă la o ghicitoare a sa, – câţi bani are în sac, şi o îngrijeşte zi şi noapte, şi o salvează de la moarte şi de la desfrâu, pe dansatoarea Caliopi, ucisă, aproape, de tatăl ei, comediantul Calu.

Un dialog între Caliopi şi Nebun este plin de învăţăminte: “- Pentru un călugăr nu este bine să-l iubeasca oamenii… – De ce? – Pentru că oamenii mai întâi te iubesc, pe urmă te fac sfânt. – Şi nu-i bine să fii sfânt? – E bine să fii sfânt, dar să te facă Dumnezeu, nu oamenii. Oamenii, când fac pe cineva sfânt, încep să vină la el şi să-i ceară lucruri care li se par lor bune şi folositoare. Oamenii vor ca sfântul să le îndeplinească toate dorinţele. Pentru aceasta îşi fac sfinţi pe pământ, căci prin ei cred că îl pot sili pe Dumnezeu să le facă voia. Oamenii vor minuni, vor să se mărite şi să se însoare cu cine le place, vor bunăsporire şi sănătate, vor multe şi de toate, şi nu vor să înţeleagă că minunile sunt în mâna lui Dumnezeu, şi El dacă vrea dă, iar dacă nu vrea, nu dă. Cu oamenii însă nu se poate aşa. Dacă nu le îndeplineşti dorinţele, ei se supără, se nemulţumesc, şi până la urmă încep să te urască. Şi toată această sfinţenie omenească devine o bătaie neîncetată de cap, griji şi supărări fără nici un folos. Dumnezeu singur ştie ce are de făcut în lume şi nu are nevoie de rugăciunile noastre pentru a lucra binele, iar dacă oamenii se roagă unul pentru altul o fac nu pentru a arăta lui Dumnezeu ce are de făcut, ci ca să se înmulţească dragostea în lume, căci în rugăciune noi descoperim suferinţa celuilalt şi ne facem părtaşi la ea şi cerem izbăvire ca pentru noi înşine. Şi ce este aceasta dacă nu dragoste şi cale de a ne cunoaşte unii pe alţii?”

Nebunul este părintele Simeon, cel Nebun întru Hristos. Care a părăsit pustia, după ce ajunsese la desăvârşire, din dragoste faţă de oameni, şi din frică de slavă deşartă.Pentru că, gândea el, “Dumnezeu are lucrare cu tot omul şi caută şi la inima desfrânatelor din piaţă de multe ori mai degrabă decât la un pustnic.” Nebunul îl iartă, şi primeşte confesiunea cu lacrimi a diaconului Anastasie, cel care îl ura pentru că îi era teamă că pierde banii pe care femeia avută îi promisese celui care îi va vindeca fiica, cel care îl izgonise pe Nebun din biserică, şi care poruncise slugilor să îl bată crâncen. În finalul romanului, diaconul Ioan, cel care îl dăduse pe Nebun afară din casă, suspectându-l de desfrâu cu soţia sa, şi comediantul Calu, cel care o omorâse, aproape, pe fiica sa, dansatoarea Caliope, părăsesc împreună grajdul în care Nebunul, duh spiritualizat, oferise fiecăruia dintre ei câte o jumătate de pâine:” hai, ia şi mănâncă şi tu cu mine, şi nu mai fi necăjit”. Acest ultim “cu mine” mă duce cu gândul la romanul “Pentru cine bat clopotele?” al lui Ernest Hemingway: “Nici-un om pe lume nu-i doar un ostrov, stingher şi de sine stătător. Fiecare om este o bucăţică din Univers, o parte din întregul cel de căpetenie. Dacă marea îi smulge cu valurile un bulgare, Europa este împuţinată, aşa cum ar fi orice bulgăre de pământ, ori moşia ta, ori a prietenilor tăi.

Moartea oricărui om mă vatămă pe mine, fiindcă mă aflu cuprins în omenire. De aceea, niciodată să nu faci întrebare: pentru cine bat clopotele? Pentru tine bat”. De aceea, apariţia finală a Nebunului pare a fi apariţia lui Hristos, care spune fiecărui pacatos, de-a stânga şi de-a dreapta sa: “nu mai fiţi necăjiţi. Luaţi şi mâncaţi o jumătate de pâine cu mine.” Dar Iisus nu păstrează nimic pentru sine. Cealaltă jumătate de pâine a fiecărui om este la celălalt om.

Anunțuri

One Response to “Editura Cathisma pregăteşte o nouă ediţie a romanului „Nebunul””

  1. Ioana Says:

    Am achizitionat-o ieri si am si citit-o. Nu m-am putut dezlipi de ea. E fascinanta. Va recomand din toata inima sa o cititi. Am citit si „Audinta la un demon mut” si mi-a placut. Este foarte talentat ierom. Savatie Bastovoi. Mi-am propus sa-i citesc toate cartile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s