Complexaţii lui Freud şi cât de greu este astăzi să mai fii normal

Februarie 9, 2009

intre-freud-si-hristosRecenzie-eseu pe baza volumului
„Între Freud si Hristos” (Savatie Baştovoi)
de Dragos Moldoveanu
9.02.2009

Ieromonahul Savatie Baştovoi, eseist şi prozator, este unul dintre acei scriitori pe care îţi face plăcere să-i citeşti, orice ar scrie. Scrie frumos şi pilduitor, scriitura sa este încărcată de substanţă, iar cuvintele-i sunt tămăduitoare pentru minte şi suflet. Între Freud şi Hristos nu este doar o altă critică a (post)modernităţii. Acest volum, care reuneşte o serie de eseuri pe care părintele Savatie le-a scris în ultimii ani, este mai presus de toate o pildă de profundă inspiraţie ortodoxă, o învăţătură duhovnicească adresată tinerilor şi generaţiei de astăzi.

Într-o epocă în care „pofta a biruit şi a luat locul minţii”, lupta pe care o poartă omul este „lupta cu ruşinea”, susţine părintele. Principala moştenire a lui Sigmund Freud, făcând abstracţie de complexele pe care le-a vindecat, este că „a reuşit să creeze un complex nou cu care a infectat secolul al XX-lea – complexul Freud”, care tratează efectele neconvenţionale ale unor evenimente dureroase petrecute în trecut. Luptând cu ruşinea, luptăm, de fapt, cu propria persoană. Omul are nevoie de ruşine pentru a nu se face de râs faţă de semenii săi, iar cei care nu conştientizează aceasta sunt încărcaţi de un acut sentiment al penibilului. Puţini sunt cei care ar fi astăzi de acord cu părintele Savatie, care consideră că „ruşinea este chezăşia demnităţii noastre”. În mintea majorităţii, a umanoizilor conformişti a căror frenezie consumeristă reprezintă unicul stil de viaţă, „ruşinea” este un cuvânt fără corespondent în practică.

Părintele Savatie Baştovoi este de acord într-o anumită măsură atât cu Sigmund Freud, cât şi cu Charles Darwin. Omul are instincte, pe care şi le satisface „cu o sete animalică”, dar ceea ce determină starea şi reacţiile sale este credinţa. Însă, dacă îl dăm afară pe Dumnezeu din Univers, aşa cum au făcut Freud şi Darwin, dacă punem moartea drept hotar al vieţii omeneşti, atunci omul este un simplu animal raţional, care se naşte, creşte, lasă urmaşi şi moare. Instinctul sexual este foarte puternic, nu de puţine ori demonstrându-se că, în cazul impotenţei sau al altor insatisfacţii, pot apărea consecinţe foarte serioase.

Subiectul abstinenţei în lumea monahală a dat naştere la numeroase controverse. Pentru a percepe putinţa monahilor de a se abţine de la cele lumeşti, părintele face deosebire între spaţiul lui Freud, „spaţiul în care trăieşte societatea contemporană”, şi spaţiul lui Hristos, „în care convieţuiesc toţi sfinţii de la începutul istoriei şi până la sfârşitul ei”. Grija faţă de trup, care preocupă „omul lui Freud”, şi care cunoaşte o satisfacţie majoră prin actul sexual, nu are acelaşi sens pentru călugărul creştin, comparat cu „pacientul englez” din pelicula cinematografică omonimă. De fapt îşi manifestă preocuparea faţă de trup la un nivel extrem de scăzut, „atât cât să-i păstreze sănătatea şi capacitatea de lucru”. Monahul se îngrijeşte de „curmarea fanteziei, a oricărei imaginaţii omeneşti, chiar şi a celor bune, pentru a face loc harului Duhului Sfânt. De aceea, călugărul înaintat în virtuţi practic nu are dorinţe personale, deoarece nu mai trăieşte el, ci Hristos în el (Galateni 2, 20), ca unul care nu are nici trecut, nici viitor, ci are doar presimţirea fericită a veşniciei, mai bine zis trăieşte veşnicia”. Protejat de harul Divin, ascetul îşi înfrânează poftele. Abstinenţa conferă o demnitate superioară monahilor, fiind departe de complexaţii nesatisfăcuţi sexual de astăzi.

Ridicolul şi vulgarul sunt realităţi concrete ale societăţii „uniforme şi aplatizate”, unde filosofia „eliberatoare” a lui Jim Morrison, fostul solist al trupei The Doors, continuă să manipuleze minţile unor tineri. Cine ar putea crede că nebunia e „interesantă” nu a avut nicio experienţă într-un ospiciu sau casă de nebuni.

Manipularea sufletelor care cunoaşte azi dimensiuni nemaivăzute îi transformă pe tineri în umanoizi fără personalitate şi fără simţ al răspunderii. Toţi poartă acelaşi fel de haine, ascultă acelaşi fel de muzică, duc aceleaşi discuţii şi, ce e şi mai dezgustător, au acelaşi vocabular, care se reduce pe zi ce trece (…). Toată viaţa lor este o imitaţie a unor staruri, actori sau muzicanţi de duzină. Toată energia lor se cheltuieşte în repetiţii penibile ale unor gesturi şi replici care le-au plăcut. Ei sunt umbre care cad de pe ecranele televizoarelor. Societatea anomică de azi îşi pierde încet-încet diferenţele. Fugind din Biserică, tinerii trăiesc o falsă libertate, mai consideră părintele Savatie.

Homosexualitatea şi opţiunile sexuale nelimitate ale tinerilor îl frământă pe părinte. Departe de a cugeta, precum Freud, asupra homosexualităţii ca simplă preferinţă sexuală printre altele (concepţiile freudiene despre sexualitate vor reprezenta principiile de căpătâi ale Şcolii de la Frankurt neomarxiste), eseistul o priveşte ca pe „un exces, ca şi drogurile, ca şi plăcerea de a ucide, ca şi moda, ca şi beţia”. Homosexualii, în accepţiunea lui Savatie Baştovoi, trăiesc un sentiment de desfătare înfruntându-l pe Dumnezeu, depăşind limitele. Trebuie făcută diferenţa între homosexualul din Grecia antică şi cel din zilele noastre, primul având această opţiune din pură plăcere, iar celălalt trăind totul „ca pe o angajare existenţială, ca pe o dramă”. Iubirea în numele lui Hristos ne înduplecă să credem cu toată fiinţa în mântuirea tuturor oamenilor. Nu există păcate mai mari şi păcate mai mici, pentru fiecare în parte trebuie să ne pocăim. Noi am fost lăsaţi în lume ca să fim prieteni celor de care s-au lepădat toţi prietenii, mângâietori celor străini şi însinguraţi, ascultători celor neascultaţi şi alungaţi. Într-un cuvânt, ca să fim « toate tuturor », cum spune Apostolul Pavel, ca măcar pe cineva să mântuim.

Moştenirea lui Freud înseamnă, în primul rând, „reducerea psihicului uman la o maşinărie alcătuită din complexe constatabile şi previzibile”. Arta şi cultura au fost osândite la uniformitate şi lipsă de creativitate. Tradiţia este călcată în picioare, pentru a fi înlocuită definitiv cu noi reguli de conduită care să ne omogenizeze pe toţi. Avangardismul şi umanismul sunt două aspecte ale aceleiaşi probleme – decreştinarea societăţii contemporane.

Fără doar şi poate, Freud este un „întemeietor” al ordinii societale pe care o propovăduiesc seculariştii şi propagandiştii anticreştini. Freud a fost „un mare manipulator”, precum l-a caracterizat Constantin Bălăceanu Stolnici, dar teoriile sale, foarte influente şi astăzi, nu sunt întrutotul originale, precum s-ar crede. Subconştientul, temă predilectă în opera sa, „a constituit obiect de cercetare pentru asceţii creştini începând din secolul al V-lea, fiind dezbătut sistematic în scrierile unor autori precum Sfinţii Grigorie de Nyssa, Ioan Casian sau Evagrie Ponticul”, scrie părintele Savatie. Deosebirea de fond constă în semnificaţia pe care o atribuie subconştientului fiecare. În timp ce Freud este de părere că subconştientul condiţionează conştientul, asceţii creştini susţin că subconştientul este cel care trebuie să se supună voinţei, adică tocmai conştientului. Psihoterapia freudiană este manipulatoare, sentinţa părintelui Savatie Baştovoi fiind susţinută de argumente şi exemple concrete.

Pentru a afla mai mult, trebuie citit volumul Între Freud şi Hristos. În mod cert îndemânarea literară şi analiza perspicace a contextului modern şi a epidemiilor sociale relevă un talent remarcabil.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s