O actualizare a Patericului

Februarie 14, 2009

2063mSlava desarta. Apoftegme ale Sfintilor Parinti selectate, comentate si ilustrate de ieromonahul Savatie Bastovoi, Editura Cathisma 2007

Cartea cuprinde o antologie tematica din “Patericul Egiptean”, cuprinzand marturii ale pustnicilor din sec.IV-V, urmate de cateva fragmente din scrierile unor sfinti crestini, selectate de ieromonahul Savatie Bastovoi.

Apoftegmele sunt lasate sa curga in voia lor, intercalate din loc in loc de comentarii ale parintelui, care vin sa prelungeasca textul antic, sa il explice, sa il faca pe intelesul mintii noastre obosite de secol XXI.

Avem o selectie bine aleasa din destul de vastul corp al scrierilor cuprinse in Pateric, focalizate pe una din cele mai grele si mai subtile patimi, care ii ataca deopotriva pe mireni si pe calugari, si anume pe slava desarta.

Cele mai multe dintre apoftegme sunt raspunsuri pe care un Batran induhovnicit, un “avva” le da fiilor sai duhovnicesti aflati pe calea luptei cu patimile, fie sub forma unor povestiri scurte, fie a unor sentinte memorabile. Ceea ce este remarcabil este ca aceste sfaturi nu sunt unitare, univoce. Ci batranul, avand darul vederii duhovnicesti, unuia ii recomanda un lucru, iar altuia altul, poate chiar opus celui dintai. Fiecaruia i se da dupa masura la care a ajuns, dupa patimile de care este cuprins, dupa starea de spirit in care se afla. Astfel ca avem infatisata o stiinta foarte fina a indrumarii duhovnicesti, care tine cont, in gradul cel mai inalt cu putinta, de persoana careia i se adreseaza, de cerintele ei la un moment dat.

Culegerea de povatuiri nu este un tratat academic care sa dezvolte sistematic tema slavei desarte. Dealtfel, un asemenea lucru nici nu cred ca ar ajuta prea mult celui ce vrea sa se foloseasca duhovniceste, prin caracterul general si abstract pe care l-ar degaja. Se constituie in situatii practice, concrete, de viata aflata pe calea despatimirii. Multe dintre situatii sunt paradigmatice, chiar daca noua, plini de duh lumesc, unele solutii si sfaturi de acolo ne par ciudate. Iar prin caracterul lor concret ne pot fi de folos si noua, mirenilor cu preocupari crestine.

Tema slavei desarte este una foarte generoasa, tratata consistent nu doar in Pateric, ci si, in general, in toata literatura de indrumare duhovniceasca scrisa de-a lungul secolelor de sfinti si scriitori bisericesti. Printre patimile care bantuie sufletul care il cauta pe Dumnezeu, slava desarta este unul dintre cele mai subtile si mai greude infruntat. Caci ea se hraneste din insasi virtutile nevoitorului. Cel stapanit de aceasta patima isi atribuie merite cu care sa se laude in fata oamenilor. “Duhul slavei desarte nu lasa nici o lucrare nepangarita, daca i se permite. Pana si plansul pocaintei, care are putere sa stinga orice patima, poate sa se prefaca in pricina deinaltare a inimii” (pag.81) spune Parintele Savatie intrunul din comentarii.

Recomandarea cea mai de seama pentru un pustnic, dar lucrul poate fi valabil, in egala masura, pentru oricine doreste sa se lupte cu patimile, este sa nu iasa in evidenta prin ceva, nici prin post mai mult decat ceilalti frati, nici prin privegheri si rugaciuni, nici prin vreo alta forma de asceza spectaculoasa care sa il singularizeze, sa ii dea vreo faima mai deosebita si astfel sa atraga lumea. Ci totul sa fie lasat pe seama lucrarii launtrice, adevarata daruire a ascetului sa o stie doar Dumnezeu, cel ce vede intrascuns. Daca doreste o asceza mai aspra, aceasta sa fie ferita cu grija de ochii oamenilor. Dealtfel, sunt unele povestiri in Pateric care decriu o ravna crescuta a unor nevoitori catre fapte ascetice deosebite atata vreme cat se aflau in lume, sub privirea admirativa a semenilor. Iar atunci cand se retrageau in pustia singuratatii, lipsiti de admiratia publicului, puterea lor de postire sa se diminueze nu doar brusc, ci si drastic, semn indubitabil al slavei desarte cu care trebuia luptat. Un Batran incercat dezvaluia “secretul”, mecanismul psihic care se producea in sufletul celui chinuit: atata timp cat lucrurile se faceau sub privirile oamenilor, duhul slavei desarte ii indemna pe ei si le dadea puteri deosebite, neaflate la indemana indivizilor obisnuiti. Acea asceza era una falsa, de ochii lumii, chiar daca abtinerea de la mancaruri si relatii trupesti sau rostirea multor rugaciuni erau reale. Despatimirea incepe cu adevarat deabia acolo unde privirile oamenilor nu mai pot sa ajunga, unde se gaseste doar omul cu Dumnezeu.

Cauza aproape tuturor relelor pe care le fac sau le suporta oamenii, a patimilor de care sunt rapusi, este increderea in sine. Se lipsesc astfel de ajutorul lui Dumnezeu. “Ca mai placut lui Dumnezeu este omul pacatos si  lenes si cu inima franta si smerita decat cel ce face multebunatati si se inalta  u gandul sau.” (pag. 135) sau “Mai placut si mai iubit este de Dumnezeu pacatosul smerit decat dreptul mandru.” (pag. 143). Toate virtutile: post aspru, priveghere, osteneala in rugaciune, chiar si lipsa pacatului nu valoreaza nimic in lipsa smereniei. Omul smerit nu deznadajduieste in caderi si nu se trufeste in reusite.

Inainte de a cerceta “lucrurile ceresti”, tainele Imparatiei Cerurilor, elementele cele mai inalte ale teologiei, se cuvine sa ne curatim de patimi, de betesugurile sufletului. Ne mana gandul catre lucrurile cele mai profunde ale intelepciunii omenesti si duhovnicesti, in timp ce, poate, suntem cercetati de patima maniei sau a curviei sau altceva de genul acesta, un lucru pe care ne e rusine sa-l recunoastem. In schimb, mergem cu gandul departe, catre tainele de nepatruns ale firii. Mai intai patimile sa le curatim, e propunerea de bun simt a avvei catre ucenicul dornic de a cunoaste cu mintea proprie, iar deabia apoi, daca mai e timp, daca am scapat intr-adevar de patimi, sa ne ocupam si cu cele inalte ale teologiei. Mergem cu gandul la lucruri la care fiinta noastra nu are, de fapt, acces, lasandu-ne incantati de cuvintele pe care le rostim, fara sa ne preocupe, de fapt, transformarea fiintei intime.

Povestirile acestea selectate de Parintele Ieromonah Savatie Bastovoi din Pateric vin sa disturbe linistea falsa a credinciosilor caldicei, asa cum suntem majoritatea celor ce ne consideram crestini practicanti. Nu e suficient sa facem lucrurile de exterioare, de suprafata, ale credintei: mersul duminical la biserica, postul alimentar in zilele cuvenite, repetarea mecanica a unor rugaciuni citite periodic din carte. In lipsa unei schimbari profunde a mintii noastre, a intregii fiinte, toate acestea nu ne vor fi de niciun folos. Caci “zis-a avva Xantie: talharul pe cruce era si dintr-un cuvant s-a indreptat. Si Iuda cu apostolii impreuna era numarat si intr-o noapte a prapadit toata osteneala si s-a pogorat din ceruri la iad” (pag.87).

E greu ca o persoana inzestrata de Dumnezeu cu daruri deosebite sa nu fie nevoita sa se lupte cu ispita slavei desarte. Suferim de patima asta noi, cei multi, care nu avem cu ce ne mindri decat in inchipuirea noastra. Pentru a- si lamuri lupta duhovniceasca, a intelege resorturile acestei ispite si modul cum i se poate rezista, probabil ca Parintele Savatie a cautat munitie de razboi in Pateric si in scrierile sfintilor. Cu toate ca, pesemne, Parintele a vrut sa se limpezeasca pe sine, rezultatul ne e de folos si noua, celor ce incercam sa luptam cu ispita slavei desarte si sa ne inchinam viata lui Dumnezeu.

[de Paul Curcă]

Anunțuri

One Response to “O actualizare a Patericului”

  1. CostyRC Says:

    Doamne ajuta! Pe cand urmatorul volum?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s