Carte de suflet

Mai 7, 2009

bloomRevista Parohiei „Sfântul Nicolae” – Bruxelles
aprilie 2009/Eugenia Vasilescu

Din ce în ce mai multe persoane din jurul meu îşi dedicã serile lecturii, această atitune reprezentând refuzul de a accepta vilolenţa impusă de universul televizualului. Printre acestea mă număr şi eu, iar în actualul număr al revistei noastre îmi îngădui să vă recomand cartea semnată Antonie Bloom cu titlul: “Despre credinţă şi îndoială”. Cartea a fost publicată de editura Cathisma.

Imi propun ca într-un număr viitor să fac o prezentare mai largă a excepţionalei personalităţi a Mitropolitului Antonie Bloom.

În cartea asupra căreia mă aplec astăzi impresionează atât sentimentul că Părintele îţi împărtăşeşte revelaţiile proprii, de substanţă creştină, cît şi limbajul de o mare frumuseţe stilistică. Din întreaga carte mă voi opri asupra unui pasaj pe care vi-l propun ca subiect de meditaţie, sperînd că astfel vă veţi dori să petreceţi unele seri citindu-l pe Antonie Bloom.

„Nu poţi accepta Raiul dacă toţi ai tăi sunt în Iad. Sufletul se frânge, iar dacă nu se frânge, înseamnă că dragostea din tine nu e chiar atât de multă din moment ce poţi uita de ai tăi”.

Anunțuri

One Response to “Carte de suflet”


  1. Dragostea lui Mircea Eliade pentru cultura spaniolã a fost una timpurie. Încã din timpul studenþiei Eliade publica, în diversele periodice la care colabora constant, articole dedicate unor figuri majore ale culturii spaniole. Nu e exagerat sã spunem cã Eliade a fost un promotor al culturii spaniole în Europa orientalã încã de atunci; el a fost cel care i-a fãcut cunoscuþi pe gînditorii ºi enciclopediºtii noºtri în deceniile al treilea ºi al patrulea într-un Bucureºti supranumit în acea vreme „micul Paris”. Am putea semnala doar prezentarea pe care a consacrat-o în 1926 (cînd avea mai puþin de 20 de ani) versiunii franceze a Agoniei creºtinismului de Miguel de Unamuno sau necrologul lui Vicente Blasco Ibáñez în 1928, o figurã care, în opinia sa, nu era întrecutã în acea generaþie decît de Unamuno. Pentru Eliade, ambii „sînt rupþi din trupul acelui om unic al Spaniei, Don Quijote”. „Cel mai frumos roman al lui Don Vicente a fost însãºi viaþa lui”, un roman pe care nu l-a scris niciodatã, „viaþa scrisã între închisoare, tribunã, redacþie ºi camera de lucru”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s