Sursa: Blog Marius Manta

bruxelles

Ce-i drept, trăiesc odată cu fiecare apariţie editorială a părintelui Baştovoi sentimentul ultimilor ani ai perioadei comuniste, atunci când cartea „bună” subzista în clandestinitate. Acum, deşi se găseşte pe rafturile librăriilor ce încă îşi respectă cititorul, semnătura lui Savatie Baştovoi ţine de un underground cu greu justificabil. În ţara deplinei libertăţi, probabil încă sub imperiul unor reflexe ce nu mai au cum să dispară, o parte a publicului consimte a se bucura tacit în faţa tonului dur al părintelui, ce nu lasă loc de interpretări injuste.

Deşi aceste rânduri nu vor să echivaleze printre altele portretul tânărului autor, voi reaminti că însăşi figura lui Savatie Baştovoi pare a fi desprinsă din marile romane ale literaturii ruse. Născut în 1972 la Chişinău – iată motivul pentru care îi putem îngădui prezenţa în paginile „literaturbahnului” -, Ştefan Baştovoi se remarcă printr-un prim ciclu de versuri de sine stătător, „Un diazepam pentru Dumnezeu”, ciclu rezultat în urma unor experienţe de viaţă tulburătoare, ce au inclus, printre altele, şi o internare la Socola, Iaşi. Depăşind criza existenţială şi înclinaţiile către un ateism militant, la curent cu tendinţele fracturiste ale tinerilor poeţi români, el însuşi începe să penduleze între două posturi cărora le găseşte solide puncte de legătură. Astfel, va rămâne apropiat de literatură, dar va îmbrăca şi haina monahală, preţuind în mod cert libertatea totală pe care cele abia amintite i le puteau oferi. Important, Savatie Baştovoi nu este un scriitor oarecare: volumele sale de versuri sunt preţuite la valoarea justă, numele său fiind poate mai greu recuperat în România. Totuşi, găsesc de cuviinţă a aminti faptul că scriitorul Baştovoi se află la loc de cinste, fie într-o istorie importantă a lui Mihai Cimpoi, fie în încercarea cărtăresciană de a defini „postmodernismul românesc”. Mai mult, lucru demn de apreciat, se bucură de însăşi preţuirea confraţilor scriitori, adunând în dreptul său câteva premii importante pentru cărţile publicate. Cu titlu de obligativitate este romanul parabolă „Iepurii nu mor”, apărut la Editura Polirom, roman ce l-a situat pe primele locuri în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, în 2007. Şi 2008 este un an al succesului literar, scriitorul obţinând premii din partea Consiliului Europei pentru romanul „Nebunul” şi pentru volumul de eseuri „Când pietrele vorbesc – Biserica faţă în faţă cu propria imagine”. Personal, preţuiesc distincţia venită în 2007 din partea Uniunii Scriitorilor din Moldova, pentru eseul „Ortodoxia pentru postmodernişti”. Citește restul acestei intrări »

Anunțuri